Acasă Administraţie Goana după maidanezi va fi remunerată

Goana după maidanezi va fi remunerată

La Râmnicu Vâlcea Goana după maidanezi va fi remunerată

ECARISAJ. Odată promulgată legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, în toate oraşele din România edilii au început să acţioneze, fiecare pe propria linie pe care şi-a impus-o. S-a aliniat în rândul celorlalte oraşe şi Rm. Vâlcea, Executivul Primăriei propunând Consiliului Local o serie de măsuri pentru a ieşi la vânătoare de maidanezi, dar şi pentru ca această vânătoare să fie „profitabilă”.

Direcţia Administrării Domeniului Public va propune legislativului local, în şedinţa extraordinară de luni, o serie de măsuri destinate eficientizării capturării câinilor fără stăpân de pe domeniul public, dar şi preîntâmpinării înmulţirii acestora. Astfel, din prima categorie face parte acordarea unei recompense persoanelor fizice sau juridice pentru fiecare câine predat la Adăpostul de la Feţeni în valoare de 5 lei pentru câinii cu vârsta de peste un an şi de 3 lei pentru cei mai mici de un an.

Tot aici intră şi măsura acţionării în teritoriu cu trei echipaje de ecarisaj (în loc de doar o echipă, în prezent) sau însoţirea acestora de către Poliţia Locală, cu un echipaj permanent. Din cea de-a doua categorie fac parte impozitarea proprietarilor care deţin câini nesterilizaţi, verificarea la adresa din angajament a adopţiilor şi revendicărilor, acordul obligatoriu al locatarilor de pe scară pentru câinii deţinuţi în apartamentele de bloc sau amendarea persoanelor surprinse că hrănesc câini pe domeniul public sau că îi abandonează pe domeniul public. La acest moment, Adăpostul de câini de la Feţeni deţine 105 boxe unde pot fi cazaţi 420 de câini adulţi.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.