Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Gheorghe Păsat, în inspecţie la Păuşeşti – Măglaşi

În data de 21 aprilie 2015, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte, domnul Gheorghe Păsat s-a deplasat în localitatea Păuşeşti Măglaşi pentru a stabili împreună cu reprezentanţii Administraţiei Bazinală de Apă Olt modalitatea de rezolvare a problemelor apărute în urma precipitaţiilor abundente din anul 2014, acestea afectând şi carosabilul drumului judeţean DJ 651.

La întâlnirea organizată de domnul Gheorghe Păsat au participat primarul comunei Păuşeşi Măglaşi, Alexandru Dediu, directorul ABA Olt, Ion Stoenescu şi directorul SGA Vâlcea, Valeriu Amza. În urma discuţiilor purtate la faţa locului s-a stabilit procedura de demarare a lucrărilor atât pe albia râului Olăneşti, cât şi pe albiile afluenţilor acestuia.

Tot în cadrul deplasării în teren, vicepreşedintele cu atribuţii de Preşedinte, domnul Gheorghe Păsat a verificat în mod inopinat şi lucrările de reabilitare aflate în desfăşurare la DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti. Acesta este a doua astfel de acţiune în zonă, la prima fiind convocaţi şi constructorii.