Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Edilii din Vâlcea sunt furioşi pe „incompetenţa” de la CEZ

SCANDALOS. „Ştiţi numai să luaţi banii!”, a spus primarul localităţii Tomşani, Dumitru Pearcu, care este nemulţumit de faptul că stâlpii de electricitate de pe marginea drumului stau să cadă pe casele oamenilor. Cehii de la CEZ nu vor să facă însă investiţii, dar încarcă fără ruşine facturile oamenilor. Mai mult decât atât, primarii din Vâlcea au semnalat că, în caz de incendiu sau calamităţi, angajaţii CEZ îi ţin la telefon cu orele şi refuză să ia măsuri urgente.

Cu siguranţă nu există un cetăţean din judeţul Vâlcea care să nu aibă ceva de împărţit cu cei ce ne furnizează energie electrică, adică cu cehii de la CEZ Oltenia. Este binecunoscut faptul că în ultimii ani s-au scos la iveală foarte multe abuzuri ale CEZ-ului, toţi consumatorii casnici fiind victimele acestor indivizi. În schimb, statul se dovedeşte a fi pur şi simplu incapabil să ia măsurile necesare şi să sancţioneze drastic practicile comerciale ale cehilor, practici ce sunt la limita legii.
ADMINISTRATIE - Edilii din Vâlcea sunt furioşi pe incompetenţa de la CEZ1
La o ultimă şedinţă a Prefecturii Vâlcea, şedinţă la care au participat majoritatea primarilor vâlceni, au fost chemaţi să dea socoteală şi câţiva directori ai CEZ – filiala Vâlcea. Ei bine, reprezentanţii cehilor s-au trezit pe cap pe o „haită” de edili furioşi, care au sărit la „gâtul” lor şi le-au cerut socoteală pentru incompetenţa de care dau dovadă în rezolvarea problemelor electrice. Primarul localităţii Tomşani, Dumitru Pearcu, a fost poate cel mai vehement şi critic la adresa celor de la CEZ, el susţinând că se confruntă cu mari probleme de ordin electric în comuna sa. Acesta afirmă că există stâlpi electrici care stau să cadă pe casele oamenilor, însă nimeni nu a venit să facă reparaţiile necesare, deşi a făcut zeci de adrese la CEZ. „Mai sunt de făcut intervenţii la reţea. Sunt stâlpi făcuţi pe timpul lui Ceauşescu, care stau aproape să cadă pe şosele sau pe case. Am făcut zeci de adrese la CEZ şi la autorităţile judeţene. Nu are nimeni treabă! Repet, sunt stâlpi care o să cadă peste clădiri şi să nenorocească vieţi. Ştiţi numai să luaţi banii! Atât! Reparaţii la reţele nu faceţi, investiţii nu faceţi. Am trei cazuri la Tomşani şi nu ne bagă nimeni în seamă” – a declarat primarul de la Tomşani, Dumitru Pearcu.

Primar Stăneşti: „Pentru a ajunge să vorbim cu angajaţii CEZ ne cântă toate fanfarele din lume”

Mai mult decât atât, o altă nemulţumire a primarilor vâlceni este aceea că sunt ţinuţi la telefon cu orele de angajaţii CEZ, iar în caz de incendiu sau calamitate nimeni nu vine să ia măsuri. „Trebuie să stau o oră la telefon cu cei de la CEZ până mi se preia apelul. Ne trebuie un contact mai direct prin care primarul poate să intervină pentru cazurile de urgenţă sau pentru cele sociale” – a spus primarul din Băbeni, Ion Bîzîc.

Edilul de la Stăneşti, Ionel Michiu, spune că a cerut să li se acorde o linie de urgenţă încă de anul trecut, însă conducerea CEZ tratează cu indiferenţă aceste probleme. „Stăneşti este arondat de centrul Drăgăşani. Acolo aveţi un personal foarte bine instruit care face în aşa fel încât vin bătrânii la noi înapoi de trei sau patru ori. Ba nu e schiţa făcută bine, ba nu este amplasamentul bun şi aşa mai departe. Instruiţi-vă oamenii… Cât priveşte contactul cu localnicii, vreau să vă spun că sunt oameni bătrâni care nu ştiu să folosească telefonul într-un mod riguros şi vin la noi la primărie. Ei bine, pentru a ajunge să vorbim cu angajaţii CEZ ne cântă toate fanfarele din lume. Sunt apeluri de urgenţă şi nu avem timp să stăm să vă ascultăm muzica. Dacă, ferească Dumnezeu, cade un stâlp vin oamenii peste noi la primărie şi nu putem să luăm măsuri urgente pentru că nu colaboraţi cu noi. V-am ridicat această problemă de anul trecut şi aţi spus că o rezolvaţi, dar a rămas la fel” – a declarat primarul localităţii Stăneşti, Ionel Michiu.