Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Drumuri judeţene reabilitate, inaugurate de Ion Cîlea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, are un sfârşit de an fulminant, el inaugurând mai multe drumuri judeţene ce au fost reabilitate şi modernizate cu fonduri europene sau din bugetul judeţului. În cadrul unor ceremonii la care au participat toţi factorii de conducere din judeţ, Ion Cîlea a tăiat panglici inaugurale la Lungeşti, Berislăveşti sau Fârtăţeşti. În comuna Lungeşti au fost terminate două tronsoane ale DJ 677 C, ce leagă satul Râmeşti de judeţul Olt, drumul fiind modernizat pe o lungime totală de 5,5 km. „Lucrările au presupus realizarea unei platforme de drum asfaltat cu o lăţime de 8 metri, din care 6 metri reprezintă partea carosabilă, talonată de acostamente şi benzi de încadrare. Pe toată întinderea acestui drum s-au executat câte o fundaţie de balast şi de piatră spartă în grosime totală de 37 cm, iar peste acestea au fost turnate două straturi de asfalt ceea ce îi conferă nu numai siguranţă în exploatare, ci şi anduranţă pe o perioadă de 20 de ani. Întregul complex de lucrări a necesitat eforturi investiţionale în valoare totală de 3,5 milioane lei (35 miliarde lei vechi), din care 2,87 milioane au fost asigurate din împrumutul bancar intern al Consiliului Judeţean Vâlcea şi numai 630.000 lei de la bugetul de stat. După inaugurarea din comuna Lungeşti, comisia de recepţie a Consiliului Judeţean a participat la alte două evenimente asemănătoare. Miercuri, 21 decembrie a.c., de exemplu, a avut loc recepţia finală şi darea în exploatare a DJ 676 A, Giuleşti – Dozeşti – Roşiile, în lungime de 6 km, iar joi, 22 decembrie, a fost predată traficului varianta de circulaţie provizorie a DJ 703 G, Berislăveşti – limită judeţul Argeş, deoarece drumul principal este întrerupt de peste 5 ani în zona satului Robaia din cauza unei alunecări masive de teren. Pe lângă realizarea integrală a programului pe acest an în domeniul infrastructurii rutiere, tot în această perioadă, au fost asigurate condiţiile tehnice şi de execuţie a investiţiilor pentru anul 2012. La această oră, de exemplu, nu mai puţin de 6 drumuri judeţene, însumând 24,832 km, se află deja în diferite stadii de modernizare, iar pentru o altă lucrare, respectiv DJ 643, Găneşti – Făureşti – Laloşu – limită judeţul Olt, au fost demarate procedurile de evaluare în vederea licitării şi stabilirii ofertantului câştigător care va avea de executat modernizarea a 24,225 km” – susţine preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU