Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dinu Săraru, prima personalitate care va primi placheta „Râmnicul meu”

În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, a propus spre aprobare consilierilor locali instituirea plachetei „Râmnicul meu”, distincţie care se va acorda în semn de apreciere oamenilor de cultură, sport, artiştilor, cei din domeniul cercetării ştiinţifice, urbanism – arhitectură, medicină, educaţiei sau al mecenatului care au ajutat ca Râmnicul să fie cunoscut în lumea largă.

Vineri, 1 februarie, la ora 17.00, în sala ”Art Gallery” a Grand Hotel Sofianu, Primăria Râmnicului îl va sărbători pe scriitorul Dinu Săraru, cetăţean de onoare al municipiului, cu un program artistic festiv dedicat aniversării zilei sale de naştere. În cadrul evenimentului – la care sunt aşteptaţi să participe oficialităţi şi oameni de cultură din municipiu – figurează un recital al cvartetului de coarde condus de violonista Meda Stanciu, o prezentare de carte precum şi o sesiune de autografe. Cu această ocazie, scriitorului Dinu Săraru îi va fi înmânată placheta ”Râmnicul meu”, distincţie instituită prin HCL nr. 27/2013 în semn de recunoaştere a meritelor celor care au performat în domeniile artistic, sportiv, culte, educaţie-învăţământ, cercetare ştiinţifică, urbanism-arhitectură, medicină, social sau al mecenatului, aducând beneficii însemnate comunităţii locale sau promovând imaginea municipiului Râmnicu Vâlcea la nivel naţional şi internaţional.

Primarul Frâncu a recuperat TVA-ul de la proiectul „Mara”

În data de 25 ianuarie, în contul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a fost virată suma de 21.831,79 euro, reprezentând TVA solicitată spre rambursare ca urmare a proiectului ”Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara”. Acest virament reprezintă punctul final al unor demersuri constante făcute de primarul Emilian Frâncu în ultimele luni pe lângă oficialii Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, plecând de la cererea de rambursare întocmită de DPS încă din data de 11 iunie 2010. Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism ”Mara” a fost realizat în baza Programului Phare 2004 – 2006 Coeziune Economică şi Socială – Servicii sociale în urma unei finanţări europene nerambursabile în valoare de 157.835 euro (fără TVA), contribuţia municipalităţii fiind de doar 20.000 euro.

MAGDA POPESCU