Acasă Administraţie Deputatul Lovin intervine pentru deschiderea Bazei cu apă sulfuroasă de la Băile...

Deputatul Lovin intervine pentru deschiderea Bazei cu apă sulfuroasă de la Băile Olăneşti

În ultima vreme, foarte mulţi hotelieri, administratori de pensiuni, simpli cetăţeni, şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai administraţiei publice din staţiunea vâlceană Băile Olăneşti au semnalat deputatului ALDE Dumitru Lovin faptul că turismul local este foarte puternic afectat de închiderea unuia dintre cele mai importante puncte de atracţie ale zonei – Baza cu apă sulfuroasă.

“Din cauza Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale care nu a demarat procedurile de licitare a exploatării sondei F1007 bis, cea care alimenează cu apă geotermală respectiva bază, aceasta stă închisă de aproape doi ani de zile.

Întrucât se apropie sezonul estival, iar turismul din zonă depinde foarte mult de funcţionarea tuturor bazelor de agrement, am depus o interpelare la cabinetul primului ministru Sorin Grindeanu prin care i-am solicitat să prezinte punctul său de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi să ia măsurile care se impun.

De asemenea, ţin să menţionez faptul că această problemă am prezentat-o şi colegilor din Parlamentul României susţinând-o în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor”, susţine deputatul ALDE Dumitru Lovin.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.