Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De astăzi, copiii se pot bucura de plăcerea echitaţiei la Grădina Zoologică din Ostroveni

De joi, 23 august, oferta Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea s-a diversificat prin inaugurarea unui manej în cadrul căruia cei mici se pot bucura de practicarea echitaţiei. Prezent la inaugurare alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, primarul Mircia Gutău a declarat că, în urma acestei investiţii, atractivitatea Grădinii Zoologice va creşte substanţial, depăşind limitele oraşului şi atrăgându-i inclusiv pe turiştii din staţiunile din împrejurimi. Într-o primă etapă, în manejul Grădinii Zoologice din Ostroveni copiii pot călări, asistaţi de personal specializat, pe patru cai şi pe doi ponei, iar în perioada următoare se vor stabili şi alte detalii privind utilizarea acestei facilităţi de agrement.

În cadrul investiţiei, s-a amenajat spaţiul necesar grajdurilor cu o suprafaţă aproximativă de 375 mp, din care 180 mp este spaţiu cu boxe /grajduri pentru 5 cai şi 4 ponei. Boxele pentru adăpostirea cailor au câte 3×3 m fiecare, iar în faţa lor s-au amenajat padocuri împrejmuite pentru accesul cailor în aer liber. Tot în zona boxelor s-a amenajat şi un spaţiu pentru depozitarea echipamentelor pentru echitaţie. Zona de manej are o suprafaţă de cca. 1.200 mp, cu o platformă de lucru amenajată cu un strat de umplutură din nisip de 10 cm şi este împrejmuită cu gard din lemn şi cu stâlpi de susţinere.Valoarea lucrărilor executate este de 174.000 lei, TVA inclusă.
Cu această ocazie, primarul Gutău a prezentat şi ideea organizării, tot în incinta Grădinii Zoologice, a unui spaţiu special amenajat în care să fie prezentaţi câini fără stăpân, în vederea promovării adopţiei acestora.