Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Drăghici, primarul care a schimbat faţa localităţii Amărăşti

REUŞITE. Constantin Drăghici este un primar de nota 10. Nu o spunem noi, ci localnicii din comuna Amărăşti, comună pe care o conduce cu succes din anul 2008. Tânăr, ambiţios şi harnic, primarul Drăghici a reuşit să facă într-un mandat şi jumătate ce nu au reuşit alţii în celelalte mandate. Datorită lui, oamenii din comună dispun acum de condiţii foarte bune de trai, iar în curând ei vor putea beneficia şi de apă potabilă şi canalizare. Edilul Constantin Drăghici a acordat o atenţie deosebită învăţământului, infrastructurii, dar şi culturii. În cadrul unui interviu acordat redactorilor Vocea Vâlcii, primarul localităţii Amărăşti ne-a dezvăluit reţeta succesului său.

Rep.: Ce satisfacţii vă aduce meseria de primar, ce vă place cel mai mult să faceţi din fotoliul pe care îl ocupaţi?

Constantin Drăghici: Îmi place să fac absolut orice demers care să-mi aducă fonduri la bugetul local, fie că sunt fonduri de la bugetul de stat, fie că sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Asta este preocuparea mea permanentă pentru ca ulterior aceste fonduri să se concretizeze în investiţii atât de necesare pentru dezvoltarea comunităţii mele. Atunci apar satisfacţiile, când oamenii care m-au ales sunt mulţumiţi de activitatea mea. În momentul de faţă se fructifică o perioadă de lungă alergătură, dar sunt mulţumit că săptămâna trecută am reuşit, în sfârşit, să dau ordinul de începere a unei investiţii mari şi importante pentru localitatea Amărăşti. Este vorba de un proiect integrat care cuprinde cinci acţiuni: alimentare cu apă, canalizare, modernizarea unui drum, construirea unei grădiniţe şi organizarea unui festival. Este o investiţie la care am muncit mult şi care iniţial a ajuns la 2,5 milioane de euro, dar care ulterior a scăzut puţin pentru că a fost concurenţă mare. De aceea, munca, deşi e grea şi apăsătoare, e totuşi plăcută când ai realizări.

Rep.: Domnule primar, v-aş ruga să faceţi un scurt bilanţ al mandatului dvs. de până acum…

C.D.: Sunt primar al localităţii Amărăşti din anul 2004, înainte de a fi ales ocupând funcţia de viceprimar. Fără să mă laud pot spune că au fost făcute câteva investiţii destul de importante în aceşti ultimi ani. Printre acestea aş enumera construirea unui pod peste râul Pesceana, pod care îi ajută pe oamenii din satul Palanga să traverseze râul civilizat, înainte ei având doar o punte pietonală. Mai apoi, după ce am finalizat podul am asfaltat şi străzile din sat şi pot spune că acum cetăţenii de acolo au condiţii civilizate. O altă investiţie importantă este obţinerea fondurilor pentru o nouă construcţie la şcoala de centru, proiect ce s-a finalizat în anul 2008. Aşadar, este o clădire nouă pentru şcolari, preşcolarii rămânând în localul vechi până se va construi noua grădiniţă de care vă vorbeam la întrebarea anterioară. Mai avem câteva investiţii începute pe fondurile naţionale. Mă refer aici la o bază sportivă multifuncţională ce a fost începută, la care, însă, se lucrează foarte puţin din cauza faptului că banii pentru cofinanţare ne-au fost daţi şi apoi retraşi, iar banii de la Guvern nu s-au primit încă, decât o sumă foarte mică de 4.000 de lei. Este o situaţie generalizată la nivelul întregii ţări, iar unii dintre colegii mei primari, care au proiect asemănător, au demarat lucrările şi au rămas datori la constructori. Eu nu am considerat că este o urgenţă şi de aceea pot aştepta până vin fondurile. De asemenea, am depus un proiect pentru amenajarea unui parc pe fonduri de mediu, care este în faza de implementare, dar eu am certitudinea că se va finanţa pentru că el a fost foarte bine întocmit. Voiam să vă mai spun despre o altă investiţie importantă pentru comunitate, care a adus la nivelul localităţii 20 de calculatoare pe care le-am repartizat la şcoală, la un punct de acces public la informaţie, unul la bibliotecă şi un altul la o altă şcoală. Investiţia a prins pentru că punctul de acces la informaţie este arhiplin în timpul vacanţelor, atunci când elevii nu le pot folosi pe cele de la şcoală.

Rep.: Sunteţi un primar al PSD, partid aflat acum în opoziţie. A afectat acest lucru bunul mers al lucrurilor în localitatea dvs., din punct de vedere financiar?

C.D.: Într-adevăr simţi anumite ajutoare financiare atunci când partidul din care faci parte se află la guvernarea ţării. Însă, de când am constituit bugetul la începutul statului, am repartizat fondurile în aşa fel încât să nu suferim nici la cheltuielile cu personalul, nici la plata însoţitorilor persoanelor cu handicap şi nici la plata ajutorului social. Numai că la ultimele două au fost sume mai mici din start şi acum sperăm într-o rectificare de buget care să ne aducă la zi cu aceste cheltuieli. În rest, nu ne-am aventurat să facem investiţii pe care ştiam că nu le putem suporta din bugetul local şi de aceea ne-am axat pe atragerea fondurilor externe, dându-ne seama că numai aşa se pot face investiţii mari.

Rep.: Spuneaţi că primăria pe care o conduceţi nu are în acest moment probleme majore cu plata salariaţilor. Care este secretul reuşitei dvs. în condiţiile în care 90% din administraţiile publice locale din Vâlcea se confruntă cu mari probleme financiare?

C.D.: Unul dintre secrete este acela pe care vi-l spuneam anterior, acela de a construi un buget local în aşa fel încât să nu mai avem probleme cu salariile. Asta pentru că mi-am adus aminte că atunci când eram viceprimar, primarul de atunci a considerat că trebuie să facem investiţii şi în ultimele patru luni ale anului nu aveam bani de salarii, angajaţii fiind nevoiţi să facă sărbătorile de iarnă fără bani. De atunci am zis că, orice ar fi, întâi asigur salariile şi apoi mă aventurez să fac investiţii din bugetul propriu. Mulţumesc lui Dumnezeu, acum nu am probleme cu plata salariaţilor şi acest lucru este extrem de important. Atâta timp cât îi apreciezi pe oamenii de lângă tine şi ei îţi răspund făcându-şi treaba aşa cum trebuie.

Rep.: Ştim că faceţi parte din grupul vocal Haiducii din Amărăşti. Cum se împacă meseria de primar cu cea de artist?

C.D.: Se împacă foarte bine, doar că fiind în funcţia de primar timpul meu este extrem de limitat. Însă, este o pasiune a mea şi vreau să vă spun că grupul era extrem de numeros la începuturile lui, asta însemnând în anul 1999, dar în timp s-a triat şi au rămas oamenii care pun cu adevărat suflet. În orice caz, mie îmi pare rău că nu am mai mult timp pentru grup, dar timpul liber pe care-l mai am îl afectez în totalitate grupului şi abia aştept să vină sfârşitul de săptămână să merg la repetiţii. Şi acum, duminică, mergem în studio la Slatina la dirijorul de la „Plaiurile Oltului”, care îmi este prieten, pentru a face câteva retuşuri şi apoi să înregistrăm.

CLAUDIA STANCIU