Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA, dator vândut la bănci

Consiliul Judeţean Vâlcea a ajuns la fundul sacului. Instituţia este îndatorată, având accesate mai multe credite şi linii de credit de la diverse bănci. Valoarea totală a împrumuturilor se ridică la 68,1 milioane lei.
Conform unei adrese către Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Trezorerie şi datorie publică, la data de 15 aprilie a.c., CJ Vâlcea a transmis ministerului situaţia privind finanţarea rambursabilă contractată direct, fără garanţia statului, sau garantată de instituţie.
Astfel, în data de 28 ianuarie 2011, CJ Vâlcea contractează un împrumut de 32,5 milioane lei de la Raiffeisen Bank pentru reabilitarea şi modernizarea mai multor drumuri judeţene. Împrumutul trebuie rambursat total până la data de 31 decembrie 2018.

Linie de credit pentru co-finanţările proiectelor europene

Una dintre liniile de credit a fost contractată de CJ Vâlcea în data de 3 octombrie 2013, de la CEC Bank. Aceasta are o valoare totală de 22,4 milioane lei. Destinaţia acestei finanţări rambursabile este pentru investiţii pentru proiecte finanţate din fonduri europene. Creditul a fost accesat pentru o perioadă de 36 de luni, până la data de 2 mai 2014, cu posibilitatea de prelungire până la 2 octombrie 2016.

Credit pentru investiţii şi plata arieratelor

Alt împrumut bancar, garantat de Consiliul Judeţean Vâlcea, a fost contractat în data de 5 februarie 2014 de la CEC Bank şi are o valoare de 9,5 milioane lei. De fapt, acesta este un contract de linie de credit de investiţie pentru finanţarea proiectelor de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 643 limită judeţul Olt, Laloşu, Făureşti, Găneşti, km. 52 + 400 – 780 + 490 şi „Reabilitare şi modernizare DJ 651 Păuşeşti Măglaşi, Stoeneşti km. 2 + 700 – 7 + 700″. Conform documentului, CJ Vâlcea trebuie să înapoieze banii până la data de 18 decembrie 2018.
În anul 2013, CJ Vâlcea mai contractează un împrumut de la Ministerul Finanţelor Publice pentru achitarea arieratelor înregistrate la data de 31 ianuarie 2013. Valoarea creditului este de 3,7 milioane lei, fiind extins pe o perioadă de 60 de luni, până în data de 22 martie 2018.