CONTROL. Inspectorii Curţii de Conturi verifică de zor activitatea Consiliului Judeţean Vâlcea, modul cum s-au cheltuit fondurile în perioada 2008-2010. Preşedintele Ion Cîlea susţine că acţiunea nu a fost comandată politic, aşa cum ar putea specula presa sau duşmanii săi politici. Timp de o săptămână, instituţia va fi luată la purecat la cererea Curţii Naţionale de Conturi, care a demarat un control tematic în toate judeţele ţării, nu doar în judeţele conduse de PSD.
Curtea de Conturi a demarat un control tematic la Consiliul Judeţean privind modul în care s-au cheltuit banii în perioada 2008 – 2010. Cu toate că prefectul Petre Ungureanu punea sub semnul întrebării o parte din lucrările demarate de CJ, preşedintele Ion Cîlea susţine că inspectorii Curţii pot controla cât vor şi unde vor, pentru că nu vor găsi nicio ilegalitate. „Avem un control de la Curtea de Conturi, dar este un control prins în programul Curţii Naţionale de Conturi. Este un control tematic, se face în toată ţara. Indiferent cine ar dori să facă un control la Consiliul Judeţean, într-un anumit scop, poate să controleze un an de zile pentru că nu au ce să facă. Nu găsesc aici elemente de folosire ilegală a puţinilor bani pe care-i avem. Dimpotrivă. Am încercat şi am şi reuşit să gospodărim foarte bine sumele acestea de bani, astfel încât realizările sunt mult mai mari decât în anii cu sume destul de mari. Numai noi ştim cum am reuşit. Cu împrumut la bancă, cu tot felul de strategii ca să nu ne oprim din efectuarea lucrărilor de investiţii prevăzute în programul meu electoral, dar şi pe agenda de necesităţi a judeţului. Noi lucrăm corect, indiferent cine ar dori control aici, n-au ce să găsească!”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, social-democratul Ion Cîlea. DANA NEDESCU
Lasă un comentariu