Toma Mihăescu, secretarul Primăriei Râmnicului, se află la un pas de instanţa de judecată. Acesta a fost acuzat de abuz în serviciu prin avizarea unor documentaţii false. Acuzaţiile au fost făcute de consilierul local Gigi Matei, liderul PSD Râmnicu Vâlcea în cadrul unei conferinţe de presă. Social-democratul i-a cerut prefectului Petru Ungureanu să facă un control de legalitate al actelor emise de Primăria Râmnicului şi să-l suspende pe Toma Mihăescu pe toată durata verificărilor. Atacul s-a răsfrânt şi asupra primarului Romeo Rădulescu, acesta fiind acuzat de măsluirea unor documentaţii şi încărcarea unor avize cu sume astronomice. După cum afirma consilierul pesedist, ultimul “tun” dat de primar ar fi fost de 33 miliarde de lei vechi, dacă Opoziţia nu ar fi făcut publică informaţia la timp.
Consilierul local Gigi Matei, liderul organizaţiei municipale PSD – Râmnicu Vâlcea, a cerut ieri anchetarea şi suspendarea din funcţie a secretarului Primăriei Râmnicului, Toma Mihăescu pe toată durata controlului de legalitate. Cererea verbală a fost adresată prefectului Petre Ungureanu, în cadrul unei conferinţe de presă. Matei îl acuză pe Mihăiescu de încălcarea legislaţiei prin avizarea unor documentaţii false şi facilitarea vinderii unor terenuri aflate în patrimoniul CL, către membrii PDL, sub valoarea lor reală. ,,Ce se întâmplă în prezent în Primăria Râmnicului este de neconceput şi am 11 ani de activitate în CL al Râmnicului. Ni se pun în faţă documente incomplete sau modificate peste noapte, acte false practic care au semnătura secretarului Toma Mihăescu. În şedinţa trecută ni s-a pus în faţă din nou un document fals, cel al imobilelor demolate la fosta baie comunală din Parcul Zăvoi, unde s-a ridicat Hotelul Sofianu. Deşi anexele au fost demolate cu doi ani în urmă, şi toată lumea ştie acest lucru, secretarul Primăriei ne-a dat spre avizare un proiect din hotărâre prin care ni se cerea să ne dăm acordul pentru casarea unor imobile inexistente. Este a doua sau a treia oară când se reintroduce acest punct pe ordinea de zi, am explicat de fiecare dată că este ilegal şi că problema nu poate fi rezolvată decât în instanţa de judecată, dar nu vor să înţeleagă. Domnul Mihăescu nu a avut curajul să susţină din nou acest raport, s-a dat lovit la şedinţa respectivă. Tot în acest caz, aceeaşi persoană şi-a pus semnătura pe o autorizaţie de construire care nu respectă datele stabilite în caietul de sarcini. Deşi în CS se specifica foarte clar că viitoarea construcţie va avea un P +3 etaje, domnul Mihăescu a eliberat o autorizaţie de construire pentru un P + 4. A emis o autorizaţie de construire peste o hotărâre aprobată de CL şi acest fapt este un abuz, şi-a dat avizul fără acordul CL. Când am cerut explicaţii arhitectului oraşului mi s-a răspuns că de legalitatea actelor se ocupă secretarul Primăriei nu serviciul de Investiţii… Şi avea dreptatea, dar secretarul nu era prezent. Cer domnului prefect Petre Ungureanu să facă un control de legalitate a actelor la Primăria Râmnicului şi să-l suspende pe secretarul Toma Mihăescu până la finalizarea anchetei, pentru că el trebuie să vegheze la respectarea legalităţii”, a precizat Matei.
Tun de 33 de miliarde le vechi… ratat din cauza Opoziţiei
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, primarul democrat-liberal Romeo Rădulescu a fost acuzat de emiterea unor documentaţii false, cât şi de supraevaluarea unor lucrări în proiectul de reabilitare şi modernizare strada Arinilor şi Buda. Matei susţine că primarul pregătise un tun de 33 miliarde de lei vechi, prin încărcarea devizelor. Conform calculelor acestuia, preţul stabilit pentru asfaltarea celor două străzi era unul astronomic, metrul liniar de asfalt ajungea undeva la 50 milioane lei vechi. Valoarea stabilită de proiectant şi acceptată de executivul Primăriei era de 2.720,53 mii euro, după intervenţia consilierilor Opoziţiei primarul a scăzut suma cu 33 miliarde lei vechi. ,,Proiectul respectiv a fost introdus în trei şedinţe de CL pentru că am atras atenţia asupra faptului că suma este mult prea umflată. În a doua şedinţă a scos punctul de pe ordinea de zi, dar a revenit în şedinţa trecută cu proiectul modificat. Când am cerut explicaţii ni s-a spus că în urma sesizărilor făcute de consilierii Poziţiei proiectantul a reevaluat proiectul şi l-a scăzut cu 33 miliarde lei vechi. Mă întreba aşa, dacă ne mai uitam o dată pe el, oare cât ar mai fi scăzut? E foarte interesant modul de lucru al primarului. Domnul Rădulescu a încercat să ne spună că s-a micşorat suma pentru că s-a micşorat şi lăţimea drumului de la 6 la 4m, o abureală totală. E o adevărată nebunie în aruncarea banilor publici care se duc în conturile firmelor bucureştene deţinute de PDL ”, a precizat Matei.
DANA NEDESCU
Lasă un comentariu