Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierii judeţeni spun că fermierii ar putea pierde proiecte europene de 10 milioane de euro

RĂZBOIUL SEDIILOR. Controverse la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, aleşii judeţeni având opinii diferite în privinţa evacuării Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Vâlcea ce îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu ce aparţine domeniului public al judeţului Vâlcea. Pe de o parte, pedeliştii i-au reproşat preşedintelui Ion Cîlea că prin această decizie se răzbună pe prefectul Ungureanu pentru evacuarea Camerei Agricole Judeţene din sediul Instituţiei Prefectului. Pe de altă parte însă, liberalii şi pesediştii sunt nemulţumiţi că fermierii ar putea pierde proiecte europene de 10 milioane de euro dacă cei de la Camera Agricolă Vâlcea nu vor avea, în cel mai scurt timp, un spaţiu în care să-şi desfăşoare activitatea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a luat decizia irevocabilă de a evacua spaţiul în care până acum şi-au desfăşurat activitatea angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea. Asta după ce prefectul Petre Ungureanu a făcut exces de zel ca de obicei şi i-a dat afară din birouri pe specialiştii Camerei Agricole Vâlcea ce-şi aveau sediul de ani de zile la Instituţia Prefectului. Ion Cîlea a ţinut însă să precizeze că le-a dat celor de la Cadastru termen de o lună de zile pentru a-şi găsi altă clădire şi nu a procedat ca prefectul care a chemat jandarmii să-i alunge ca pe hoţi pe angajaţii Camerei Agricole. „Noi nu am procedat aşa cum procedează prefectul de Vâlcea, când a dat afară Camera Agricolă cu jandarmii, de parcă specialiştii de la Camera Agricolă erau hoţi. Noi am făcut foarte multe adrese către Cadastru şi i-am informat că e spaţiul nostru şi că trebuie să îşi găsească alte birouri. Angajaţii Consiliului stau înghesuiţi sau cu chirie prin alte spaţii, Camera Agricolă este acum pe afară, iar spaţiul nostru este ocupat. Eu nu mai accept altfel de soluţii. L-am rugat pe prefect să mă lase cu Camera Agricolă, că aşa era normal, până se eliberează spaţiul Cadastrului, dar nu a vrut. Eu cum să manifest înţelegere pentru încă o perioadă? Prefectul s-a purtat ordinar cu noi şi se vede ambiţia, răzbunarea şi răutate lui. Nu pot să fiu de acord cu un alt termen. Nu mă interesează, să se mute. Oficiul de Cadastru ia bani pentru ceea ce face şi foarte mulţi, şi Consiliului Judeţean i-a luat bani pentru avizele pe care le-a emis. Din bun simţ şi din respect pentru că nu plătesc chirie trebuia să nu ia niciun ban. Nu mi-au dat documente de care aveam nevoie până nu am plătit” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

„Dacă nu prindem fondurile post-aderare, adio” – Victor Popescu

În acelaşi timp însă, consilierul PDL, Aurel Simion, a cerut clemenţă pentru conducerea Oficiului de Cadastru Vâlcea, îndemnând la responsabilitate şi înţelepciune. El l-a acuzat totuşi pe Ion Cîlea că, în acest mod, vrea să se răzbune pe prefectul Ungureanu. „Nu vreau să creez nicio polemică, dar am o rugăminte pentru toţi colegii, să dăm dovadă de înţelepciune şi responsabilitate. Până la urmă cadastrul trebuie să se mute de aici. Voiam doar să vă rog să le mai acordăm o lună în plus pentru că sunt anumite instalaţii tehnice. Nu putem să lăsăm judeţul o perioadă fără acest serviciu important. Nu vreau să intru în disputa între cele două instituţii” – a spus Simion.

Pe de cealaltă parte, liberalul Victor Popescu a fost cel mai vehement, avertizând că fermierii vâlceni pot pierde proiecte europene de 10 milioane de euro pentru că prefectul Petre Ungureanu i-a scos pe specialiştii Camerei Agricole în stradă. „Aş vrea să vă semnalez un lucru, care pentru mine e cel mai serios din aceste dispute. Poate că Instituţia prefectului a luat această decizie din raţionamente politice, însă la Camera Agricolă vin săptămânal cel puţin 100 de fermieri. În total cred eu, 2.000 – 3.000 de fermieri vin anual să se intereseze pentru a depune proiecte. Rolul instituţiei este de a-i îndruma pe fermieri în ceea ce priveşte obţinerea fondurilor europene. Ce facem cu cei 2.000 – 3.000 de fermieri din judeţul Vâlcea, care vor veni la Prefectură pentru a cere o consultanţă? Nu ştim unde să îi îndrumăm, nu ştim unde lucrează acum Camera Agricolă, pentru că are în momentul de faţă un sediu volant. Sunt fermieri care vor veni să îşi depună dosarele pentru proiecte europene. E o problemă pe care trebuie să o urgentăm. Unde îi trimitem pe oameni, prin oraş ca să caute specialiştii? Proiectele pe care le întocmesc nu au un termen permanent, există o lună în care ele se întocmesc, iar dacă noi nu prindem fondurile post-aderare, adio. Pierderile prin lipsa de informare a fermierilor din Vâlcea sunt cel puţin de 10 milioane de euro” – a spus consilierul PNL, Victor Popescu.

CLAUDIA STANCIU