Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comuna Prundeni, participare activă la Forumul Economic Regional Oltenia – FERO 2013

• Intervenţiile reprezentanţilor Primăriei Prundeni, atât în plen, cât şi în secţiuni, au fost extrem de apreciate, ei stabilind punţi de legătură între comunitatea vâlceană şi potenţiali investitori.

Organizat în perioada 10 – 11 aprilie 2013, în prezenţa unor personalităţi marcante din ţară şi străinătate, cea de-a II-a ediţie a Forumului Economic Regional Oltenia FERO 2013 s-a dovedit a fi un succes. Trebuie menţionat că la această ediţie au participat ambasadori din nu mai puţin de 12 ţări, printre care: Ungaria, Chile, Vietnam, Croaţia, Bosnia, Austria, Pachistan, Macedonia, Malaiezia, Moldova, Danemarca şi Belgia. De asemenea, au participat personalităţi marcante ale României, numeroşi secretari de stat, oameni de afaceri şi primari. Din judeţul Vâlcea au fost prezenţi reprezentanţii Primăriei Prundeni, care s-au „infiltrat” în toate cele trei secţiuni. Astfel, au participat  primarul Ion Horăscu – la secţiunea Dezvoltare regională şi fonduri europene, Elena Mirescu la secţiunea Industrie şi Loredana Dincă, la secţiunea Agricultură. De menţionat este faptul că au mai participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, şi viceprimarul Râmnicului, Ion Gigi Mate.

Antreprenorul craiovean Constantin Popeci, organizatorul principal al Forumului, a declarat că scopul principal pentru care s-a organizat acest important eveniment în Craiova este acela de a fi cunoscută regiunea din punct de vedere economic şi de a se îndrepta atenţia investitorilor către companiile din aceasta zonă. Forumul Economic Regional Oltenia are trei obiective: primul ar fi acela de a pune Oltenia pe harta economică la nivel naţional, al doilea este acela de a aduce în Craiova ambasadorii, iar cel de-al treilea obiectiv este de a oferi investitorilor străini o imagine completă privind potenţialul economic neexploatat la nivelul Olteniei. În prezent, acest eveniment este cel mai important din România, devenind un fel de FORUM DAVOS al României.

Lucrările forumului s-au desfăşurat în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, după care dezbaterile s-au desfăşurat simultan în cele trei secţiuni.

Apreciate au fost intervenţiile reprezentanţilor Primăriei Prundeni, atât în plen, cât şi în secţiuni, stabilind punţi de legătură între comunitatea vâlceană şi potenţiali investitori.

Următoarea ediţie a Forumului Economic Regional Oltenia, cea de-a III-a, din anul 2014, va avea loc în judeţul Gorj.

CLAUDIA STANCIU