Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Clubul Longevivilor din Râmnicu Vâlcea a mai crescut cu 25 de nonagenari

25 de râmniceni care au împlinit vârsta de 90 de ani au fost sărbătoriți de reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Premierea a avut loc joi, 1 octombrie la Primăria din Râmnicu Vâlcea, iar nonagenarii au intrat în Clubul Longevivilor.

Sărbătoriţii au primit, la sediul Direcţiei de Protecţie Socială sau la domiciliul său, o diplomă, precum şi tichete sociale cu valori de 500 sau 700 lei, în funcţie de vârstă. De la debutul acţiunii şi până în prezent, peste 280 de vârstnici au primit din partea administraţiei locale municipale acest semn de respect şi de apreciere a unei îndelungate experienţe de viaţă.

”La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, persoanele vârstnice beneficiază de multiple facilităţi la transportul urban de călători prestat de SC ETA SA, la intrarea la spectacolele Teatrului Municipal ”Ariel” şi la cele ale Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, la filmele care rulează la Cinematograful ”Geo Saizescu”, precum şi la Grădina Zoologică şi la Ştrandul Ostroveni; totodată, în municipiu funcţionează cinci cluburi ale pensionarilor, unde aceştia pot socializa, se pot relaxa sau pot participa la diverse evenimente dedicate. Nu în ultimul rând, cuplurile de râmniceni care împlinesc 50 de ani de căsnicie sunt aniversate, cu frecvenţă trimestrială, la Primăria municipiului, primind cu această ocazie o diplomă de fidelidate, precum şi tichete sociale în valoare de 600 de lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.