Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CENTRUL RÂMNICULUI PARALIZAT! Încep lucrările şi la Piaţa Centrală!

Încep lucrările de modernizarea a Pieţei Centrale din Râmnicu Vâlcea. Asta după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să respingă contestaţia făcută de una firmele care au participat la licitaţia pentru lucrările la acest obiectiv şi care s-a arătat nemulţumită de decizia comisiei.

Firmele care au participat la licitaţie sunt: SC Protectchim SRL (VL); asocierea SC Ralunic SRL (VL) – SC OK SRL (VL) – Imtech Technology SA (Buc.); SC Conarg AG SRL (AG); SC Fast Eco SA (Buc.) şi asocierea SC Krantz Eurocenter SRL (AG) – SC Paulus SRL (PH).

Ei bine, membrii comisiei de licitaţie de la Primăria Râmnicu Vâlcea au declarat câştigătoare asocierea SC Ralunic SRL (VL) – SC OK SRL (VL) – Imtech Technology SA (Buc.), însă conducerea SC Protectchim SRL a contestat decizia comisiei.

În data de 10 iulie 2015, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis: „Respinge contestaţia formulată de SC Protectchim SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă municipiul Râmnicu Vâlcea. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu prevederile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.

Sigur, decizia putea fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, însă cum nu a fost făcută nicio plângere, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Ion Gigi Matei, a anunţat că, luni, 27 iulie 2015, va semna contractul de începere a lucrărilor.

Reamintim că modernizarea Pieţei Centrale din Râmnicu Vâlcea va fi realizată din fonduri exclusiv ale bugetului local. Probabil că lucrările vor demara în luna august 2015 şi vor dura cel mult un an de zile. Investiţia se ridică la 4,2 milioane euro. Va fi şi o parcare de 50 de locuri, dar şi spaţii special amenajate pentru vânzarea pepenilor. Comercianţii care vând acum în Piaţa Centrală se vor muta, cel mai probabil, în zona Simian, până la finalizarea lucrărilor.