Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Căminul cultural din Pojogi – Stroeşti va fi modernizat

Primarul Toma Ciolacu, din comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea, şi-a propus să modernizeze căminul cultural din satul Pojogi. Pentru această investiţie, alesul PNL va încerca să obţină fonduri prin GAL „Microregiunea Horezu”.

„Clădirea aceea e ultima din comună în care nu s-au realizat deloc lucrări de reabilitare în ultimii ani. S-au făcut doar unele mici reparaţii, pentru care bugetul a fost însă unul redus. În primul rând, e nevoie de înlocuirea totală a acoperişului. În plus, vom repara zidurile exterioare şi interioare, iar clădirea va fi izolată termic. În condiţiile în care căminul nu dispune acum de o centrală termică, vom monta şi una cât se poate de modernă. Căminul are o sală mare de spectacole şi o scenă, care s-au degradat în timp, aşa că şi acestea trebuie recondiţionate. Oamenii vor folosi aceste cămine cu şi mai mare plăcere, dacă vor fi modernizate. De altfel, atât la Pojogi, cât şi la Dianu, se organizează mereu nunţi şi botezuri. În plus, mai au loc şi alte evenimente importante pentru comunitatea locală. Cum a fost cel din vară, de la Dianu, unde s-a desfăşurat o întâlnire a foştilor elevi din comună care au terminat clasa a VIII-a în 1966. La vremea respectivă, în cămin funcţiona şcoala gimnazială din localitate. Din cei peste 30 de elevi de odinioară, au fost prezenţi şi acum vreo 15, plus o profesoară. Evenimentul a fost unul deosebit şi emoţionat, mai ales că unii dintre foştii elevi nu s-a mai văzut deloc de 50 de ani”, a precizat primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu.