Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bătăliile asociaţiilor de proprietari, duse pe capul viceprimarilor

• Eduard Vârlan este exasperat de numărul mare de conflicte existent în interiorul asociaţiilor din municipiu

Viceprimarul Eduard Vârlan se vede nevoit să treacă prin chinul de a asculta ore în şir jalbele locatarilor care sunt nemulţumiţi de activitatea administratorilor şi a preşedinţilor de asociaţie din municipiu. Cu toate că Serviciul de Gospodărie Comunală din Râmnicu Vâlcea are doar rol consultativ în desfăşurarea activităţii în asociaţiile de proprietari din oraş, locuitorii blocurilor invadează în fiecare zi de audienţe holul primăriei pentru a-şi vărsa năduful în faţa aleşilor locali.

Plângeri din toate colţurile oraşului

Nu mai puţin de 12 proprietari de apartamente au poposit miercuri dimineaţa în faţa viceprimarului Eduard Vârlan pentru a-şi vărsa of-ul împotriva şefilor din administraţiile de bloc. „De fiecare dată vin cu zecile. Astăzi am mai purtat o rundă de discuţii cu ei în care am fost nevoit în mai multe rânduri să subliniez faptul că municipalitatea nu poate interveni în situaţii de conflict între proprietari şi nici în funcţionarea asociaţiilor de proprietari din municipiu, în acest ultim caz locatarii – membri ai asociaţiei – fiind singurii care îşi pot schimba conducerea dacă au nemulţumiri faţă de prestaţia acesteia. Sunt fel de fel de sesizări, vin din toate colţurile oraşului, ba că nu se afişează tabelele, ba că se încarcă prea mult factura la diverse utilităţi generale. Sunt cu duiumul, aproape că în toate asociaţiile de proprietari se desfăşoară un astfel de război. Din păcate, este un război dus pe nervii noştri. Serviciul de Gospodărie Comunală nu are decât rol consultativ. Pot face anumite verificări, dar numai pentru o lună sau două. Dacă trece noua lege a asociaţiilor de proprietari se vor rezolva o mulţime din aceste plângeri”, consideră viceprimarul Vârlan. Consilierii locali vor trebui să aprobe în perioada următoare şi nou model de tabel de afişaj pentru asociaţii care să reducă erorile în calcularea costurilor de întreţinere a spaţiilor comune din imobile. În cursul audienţelor de miercuri, Eduard Vârlan a reuşit totuşi să rezolve câteva doleanţe ale râmnicenilor. Printre dispoziţiile date cu această ocazie se numără analiza rezultelor unei verificări solicitate la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a lămuri cauza unor infiltraţii la un bloc de locuinţe din Ostroveni sau montarea unui indicator rutier la intrarea pe str. Dobrogeanu Gherea care să interzică parcarea altor proprietari de autovehicule cu excepţia locatarilor de pe această arteră de circulaţie.

Ce schimbă noua lege

Prevederile introduse în noua lege a asociaţiilor de proprietari prevăd măsuri mai drastice în administrarea fondurilor strânse de la locatari. Astfel, cenzorul nu va mai putea fi vecina de la etajul patru, care este vânzătoare sau casnică. Persoana care va verifica cheltuirea banilor asociaţiei va trebui să aibă studii superioare economice sau să dea în scris că va urma în maximum 120 de zile un curs la Ministerul Muncii pentru calificare. Imobilele situate într-o curte şi care au trei sau mai mulţi proprietari vor trebui să aibă administrator. Mai mult, ar putea apărea o nouă specie de administrator, cel de curte. Totodată, pot fi mai multe asociaţii de locatari într-un bloc. În Râmnicu Vâlcea, toţi administratorii de asociaţii de proprietari şi-au luat atestatele în urma cursurilor şi examenelor susţinute la Serviciul de Gospodărie Comunală. Cenzorii însă au mult de lucru pentru a îndeplini cerinţele din proiectul de lege aflat pe masa parlamentarilor.