NEAJUNS. La debutul şedinţei operative de marţi dimineaţa, viceprimarul cu atribuţii de primar Gigi Matei a ţinut să-i felicite şi să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea Zilelor Râmnicului, exprimându-şi, totuşi, nemulţumirea pentru derularea evenimentelor de pe Splaiul Independenţei, unde focurile de artificii, programate pentru luni seara la ora 22.00, au întârziat mai bine de o oră, iar aspectul general al zonei de comercianţi a fost unul de ”bâlci”.
Tot de felicitări au avut parte şi echipele de la Pieţe Prest şi de la Direcţia Administrării Domeniului Public, primele – pentru felul în care a arătat ştrandul la momentul deschiderii oficiale de sâmbătă, iar celelalte – pentru operativitatea cu care au asfaltat parcările aferente ştrandului de pe strada Ostroveni. Cu aceeaşi ocazie, Corpul de Control a fost însărcinat să supravegheze respectarea termenelor asumate de firmele care fac intervenţii la reţelele de gaze, iar DADP a primit dispoziţie să asfalteze o porţiune din curtea Grupului Şcolar ”Henri Coandă”. Nu în ultimul rând, s-a stabilit ca şedinţa ordinară a Consiliului Local din luna în curs să aibă loc în data de 30 mai, departamentele din primărie urmând să redacteze, în cursul acestei săptămâni, materialele ce urmează a fi supuse aprobării legislativului.
„La capătul a patru zile în care Râmnicu Vâlcea a fost scena a numeroase manifestări culturale şi de divertisment, doresc să mulţumesc tuturor instituţiilor care au contribuit la crearea acestui eveniment: Academia Olimpică a Universităţii ”Spiru Haret”, Asociaţia ”PLOPART”, Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Cercetaşii României – Centrul Local ”Mircea cel Bătrân”, Club Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, Forumul Cultural al Râmnicului, Fotoclubul ”Floarea de Colţ”, Fundaţia ”Ovidius” Râmnicu Vâlcea, Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, Muzeul Judeţean ”Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, Teatrul Municipal ”Ariel”, Teatrul de Stat ”Anton Pann”, Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Vâlcea şi Universitatea ”Spiru Haret”. În toate aceste zile de sărbătoare a comunităţii noastre, forţele de ordine s-au achitat exemplar de sarcinile impuse de asigurarea ordinii, liniştii publice şi siguranţei râmnicenilor, drept pentru care îmi revine plăcerea de a le menţiona, aducându-le mulţumirile cuvenite şi felicitându-le pentru operativitate şi sprijin: Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Poliţia municipiului, Biroul Siguranţă Rutieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”General Magheru”, Poliţia Locală şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Se cuvine amintită şi contribuţia la conceperea, organizarea şi derularea evenimentelor publice a Direcţiei Administrarea Domeniului Public, a S.C. Pieţe Prest S.A. şi a Serviciul Sport, Cultură, Mass-Media, care au lucrat în această perioadă multe ore suplimentare peste programul normal de lucru. În final, doresc să aduc mulţumiri speciale miilor de locuitori ai Râmnicului care au luat parte la toate manifestările dedicate anul acesta Zilelor Râmnicului, principalii beneficiari, de fapt, ai acestei sărbători, care au dovedit, astfel, că apreciază cum se cuvine eforturile făcute de cei enumeraţi mai înainte. De asemenea, mai vreau să mulţumesc pentru înţelegerea arătată cu acest prilej tuturor celor afectaţi de dezagrementele inerente organizării unor manifestări de o asemenea amploare” – a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar, Ion Gigi Matei.
MAGDA POPESCU
Lasă un comentariu