Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Asociaţia „Ţinutul Brâncovenilor” devine realitate! Primăria Horezu, membru fondator

Consiliul local al oraşului Horezu, judeţul Vâlcea întrunit în şedinţa extraordinară din data de 13 martie 2017 a aprobat asocierea oraşului Horezu, judeţul Vâlcea cu comunele: Vaideeni, Tomşani, Costeşti, Bărbăteşti, Pietrari, Măldăreşti, Stroeşti, Oteşani şi Slătioara în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ţinutul Brâncovenilor”, în scopul dezvoltării şi implementării unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii generale şi specifice a zonei de nord a Olteniei.

De asemenea, consilierii din Horezu l-au mandatat pe primarul Nicolae Sărdărescu ca împreună cu reprezentanţii localităţilor asociate să procedeze la completarea Statutului şi Actului Constitutiv al Asociaţiei „Ţinutul Brâncovenilor”, cu sediul în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea.

Asociaţia „Ţinutul Brâncovenilor” este de utilitate publică, fiind o asociaţie de dezvoltare intercomunitară şi are drept scop realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal, ori la furnizarea în comun a unor servicii publice.

Conducerea asociaţiei este realizată de un consiliu de administraţie compus din reprezentanţi ai unităţilor administrativ teritoriale competente desemnaţi de consiliul local, la propunerea primarului sau consilierilor locali.