Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AM AFLAT care a fost PREŢUL TRĂDĂRII independenţilor în CJ Vâlcea

Sub sloganul „Votăm pentru binele vâlcenilor”, de mai bine de o lună de zile activitatea de la Consiliul Judeţean Vâlcea este blocată, având loc răsturnări de situaţii din cele mai hilare. Dacă ne gândim că la un moment dat am avut doi preşedinţi interimari, Persu şi Păsat, ne putem face o idee despre bătaia de joc la care au supus consilierii judeţeni întreg judeţul Vâlcea.
După îndelungi bâlbâieli şi chinuieli, reprezentanţii noului PNL la Vâlcea au reuşit să facă majoritate cu cei trei independenţi, 2 proveniţi de la UNPR, iar unul de la PPDD. Cristian Buican, cel care şi-a asumat rolul de negociator, a trebuit să facă adevărate jonglerii pentru a-i mulţumi pe pretenţioşii independenţi. A reuşit, folosindu-se de poziţia sa de vătaf şef al judeţului, impunându-i pe Filip şi Georgescu în poziţii importante la două societăţi controlate de CJ Vâlcea: APAVIL SA şi CET Govora SA.
Vorba unuia „ăsta nici nu a ajuns şeful judeţului şi f… pe toată lumea”. După cum arată faptele ce urmează să se realizeze, Filip şi Georgescu sunt guvernaţi de interese meschine de ordin personal, care îţi lasă un veritabil sentiment de scârbă. Nişte oameni mici, care şi-au scos voturile şi principiile la vânzare. Acum a ieşit la iveală târguiala ipocrită „votăm pentru binele vâlcenilor”.
Tiberiu Georgescu va fi angajat săptămâna aceasta la CET Govora, probabil pe o poziţie de consilier, iar Doru Filip va fi votat în şedinţa extraordinară de marţi, 13 ianuarie a.c. în poziţia de agaman la APAVIL în locul lui Gheorghe Păsat, acum preşedinte interimar al CJ Vâlcea, o veritabilă marionetă în mâinile abile ale lui Cristian Buican.
Aşadar, extraordinara de marţi are doar 2 puncte pe ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la CET Govora, să aprobe achiziţionarea de către CET Govora de acţiuni de la USG – CIECH Chemical Group şi proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea Comercială APAVIL S.A. Vâlcea şi aprobarea Contractului de mandat al acestuia sunt propunerile conducerii CJ către aleşii judeţeni. Atenţie, însă! Superstiţioşii ar spune că există mari şanse de ghinion într-o zi de marţi, darămite dacă mai este şi în data de 13. Buican şi ai lui consilieri judeţeni prea şi-au bătut joc de lege, aşa că ghinionul le poate bate la uşă! Sau le-o fi bătut deja? Directorul comercial al APAVIL a plecat din sediul PNL să se întâlnească cu denunţătorul său la restaurantul din zona Râureni şi a ajuns în spatele gratiilor.