Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alexandru Dediu pune punctul pe I: „Banii pe OG 28 vin din ce în ce mai greu”

Primarul de la Păuşeşti Măglaşi spune că este aproape imposibil ca până în 2016 toate localităţile să beneficieze de apă şi canal

Primarul Comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, se alătură edililor care spun că finanţarea proiectelor făcute pe Ordonanţa Guvernamentală 28 are o mare problemă în ceea ce priveşte fondurile: „Din discuţiile purtate cu colegii mei primari la Ghioroiu şi Stoeneşti, fiecare au depus proiecte pe OG 28 pentru alimentări cu apă, canalizări şi drumuri, însă aşa cum se ştie fondurile au început să vină foarte greu. Motivul nu îl ştiu cu exactitate, tot timpul se invocă lipsa de bani din cauza crizei economice. Eu mai ştiu, însă, că de la Uniunea Europeană s-a transmis faptul că până în anul 2016 toate localităţile ţării să fie dodate cu apă curentă şi canalizare. În ritmul în care se merge eu cred că e imposibil de realizat acest obiectiv. Mă repet, nu ştiu de ce nu vin banii. Vă dau exemplu localitatea unde sunt eu primar, care se află la numai 10 kilometri de Râmnicu Vâlcea şi nici la această oră nu avem măcar alimentare cu apoă în toate satele. Şi asta în condiţiile în care la Păuşeşti Măglaşi sunt peste 5000 de locuitori. Ce să mai discutăm de comunele aflate departe de municipiu… Să nu se înţeleagă că dau vina pe conducerea judeţeană, problema e la ministere”

„Nu se pune problema să trecem la finanţări europene pentru proiectele pe care le-am început. În documentaţiile depuse pentru fonduri europene există o declaraţie pe propria răspundere a primarului unde declară că, de exemplu, o alimentare cu apă nu a fost începută pe altă finanţare. Nimeni nu riscă să declare că nu a beneficiat de alte fonduri dacă de exemplu s-a lucrat deja de câteva miliarde pe bani de la minister.”