Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: nsba.biz

Administratorii de la stat concediaţi pentru performanţe slabe nu mai pot să se angajeze, timp de cinci ani, pe această funcţie

Foto: nsba.bizAdministratorii și directorii companiilor de stat nu mai au dreptul să candideze timp de cinci ani pentru o funcție similară, în alt consiliu de administrație, în situația în care revocarea lor se produce din cauza rezultatelor slabe obținute. Legea care stabilește noi criterii în ceea ce privește selecția managerilor și administrarea unei întreprinderi publice a intrat în vigoare sâmbătă, 4 iunie a.c..

Printre cele mai importante modificări aduse legislației se numără introducerea în corpul legii a unor prevederi care îi vizează strict pe administratorii și pe directorii care nu îndeplinesc, pe durata mandatului lor, indicatorii de performanță stabiliți prin contract. Mai precis, de-acum, în cazul în care aceștia sunt revocați din funcție de către adunarea generală a acționarilor, respectiv de consiliul de administrație, ei nu mai pot candida pentru un nou post similar timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a respectivelor hotărâri.

Prevederi similare îi vizează și pe directorii care nu îndeplinesc indicatorii de performanță stabiliți prin contractele lor de mandat. În cazul acestora, consiliul de administrație este cel care se ocupă de revocări și de declanşarea procedurii de selecție pentru desemnarea unor persoane noi pe funcțiile respective.

Evaluarea activității unui administrator al unei companii de stat se face în fiecare an de către adunarea generală a acționarilor, care poate să apeleze la ajutorul unor experți. Această verificare vizează atât execuția efectivă a contractului de mandat, cât și a planului de administrare.