Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A fost inaugurat sensul giratoriu de la Kaufland

Luni, 28 noiembrie, a avut loc inaugurarea sensului giratoriu de la intersecţia bulevardului Tineretului cu străzile Gib Mihăescu şi Crişan (în zona Kaufland – Lukoil). Reprezentanţii municipalităţii susţin  că investiţia „contribuie substanţial la rezolvarea traficului auto din zonă şi la eliminarea blocajelor auto frecvente”. „Felicit firma Astrans, care a lucrat bine şi rapid. De asemenea, mulţumesc celor de la Distrigaz, Apavil şi Electrica, care au colaborat bine cu noi şi cu constructorul. Acest sens giratoriu a fost gândit în anul 2005, atunci când reprezentanţii societăţii Kaufland s-au angajat să-l amenajeze pe cheltuială proprie. Am cheltuit destul de mulţi bani din bugetul local pentru exproprierile terenurilor, dar a meritat… Circulaţia s-a fluidizat, iar zona s-a modernizat”, a afirmat primarul Rădulescu. „Sper ca şoferii să fie mulţumiţi de calitatea acestei lucrări, pe care am executat-o rapid. Mulţumesc Primăriei pentru buna colaborare”, a declarat, la rândul său, directorul Şoavă de la Astrans. Cu acest prilej, primarul Rădulescu a anunţat că-n 2012 vor mai fi amenajate două sensuri giratorii: unul în zona Nord, la intersecţia Calea lui Traian cu strada Timiş şi DN 7, iar cel de-al doilea la intersecţia Bulevardului Republicii cu strada Decebal.

Olivia Cîrciu Pîrvu