Peste 200 de familii din Comuna vâlceană Lăcusteni vor avea parte de apă curentă în perioada imediat următoare după ce vor branşa la reţeaua din localitate. „Este o realizare importantă, ştiţi cât de importantă este apa curentă într-o localitate aflată la distanţă apreciabilă de municipiul Râmnicu Vâlcea. Deocamdată suntem la nivelul de probe şi vom face totul pentru a ne încadra în cerinţe pentru ca oamenii din Lăcusteni să nebeficieze de apă potabilă la robinet. În momentul de faţă se lucrează alături de specialiştii de la Apavil şi se caută cele mai bune soluţii pentru ca apa să treacă prin toate filtrele pentru a fi folosită în condiţii optime”, spune primarul de la Lăcusteni, Marin Puchin. Investiţia de apă şi canal de la Lăcusteni a fost efectuată în perioada 2009-2011, prin programul SAPARD, măsura 3.2.2.
Lasă un comentariu