Unul dintre cele mai importante proiecte pe care conducerea Primăriei Călimăneşti le are în vedere pentru perioada următoare este cel de anvelopare a blocurilor din staţiune. Primarul staţiunii Călimăneşti – Căciulata, medicul veterinar Florinel Constantinescu, are în vedere pentru început 14 blocuri, el încercând să realizeze aceste lucrări cu fonduri nerambursabile.
De aceea, edilul a mers la Agenţia de Dezvoltare pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia Craiova pentru a se interesa de ghidurile de finanţare prin Programul Operaţional Regional.
„Am purtat discuţii la Craiova şi m-am interesat în special de posibilitatea de a obţine finanţare pe Axele prioritare 3, prioritatea de investiţii 3.1, în privinţa clădirilor rezidenţiale. Mai exact, îmi doresc să obţin finanţare pentru anveloparea a 14 blocuri din cele 17 existente în localitate. Dacă vrem o staţiune frumoasă, aspectul clădirilor este esenţial” – susţine primarul Florinel Constantinescu.
Lasă un comentariu