Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vor începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat joi seara, 7 iulie, că vor fi demarate procedurile pentru semnarea celei de-a treia secţiuni din TransCarpaţi, cum i se mai spune Autostrăzii Sibiu – Piteşti

Este vorba despre tronsonul cuprins între Cornetu (Vâlcea) şi Tigveni (Argeş), prin Ţara Loviştei şi începe de pe Valea Oltului. Secţiunea 3 a autostrăzii peste Carpaţi este cea mai scump şi mai complexă porţiune de autostradă construită vreodată în România. Licitaţia a fost câştigată de asocierea româno-italiană Tancrad – Webuild Spa (Astaldi), în luna mai a acestui an, fiind ulterior contestată.

„Pot începe procedurile pentru semnarea ultimei secţiuni a Autostrăzii Sibiu – Piteşti! CNSC a respins contestaţia împotriva câştigătorului desemnat iniţial de CNAIR pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 (Cornetu – Tigveni) a acestei autostrăzi. Asocierea româno – italiană trebuie să finalizeze cei 37,4 km de autostradă în 57 de luni (12 luni proiectare şi 45 de luni execuţie). Potrivit contractului în valoare de 5,32 miliarde de lei (fără TVA), finanţat din fonduri europene nerambursabile, pe traseul secţiunii Cornetu – Tigveni vor fi construite: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie, două noduri rutiere (Cornetu şi Văleni), un ecoduct în zona localităţii Călineşti”, a menţionat printre altele ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu pe pagina sa de socializare.