Acasă Actualitate VIDEO: Ursoaică cu pui, filmată în zona Cozia, Ocolul Silvic Călimănești

VIDEO: Ursoaică cu pui, filmată în zona Cozia, Ocolul Silvic Călimănești

O ursoaică cu pui a fost filmată de specialiștii Romsilva într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Călimănești, din cadrul Direcției Silvice Vâlcea.

Filmarea a fost făcută în zona Cozia în timpul acțiunilor de monitorizare a faunei, de la aproximativ 150 de metri, iar când ursoaica a simțit prezența omului s-a retras cu puii în pădure.

După estimările specialiștilor, puii au vârsta de aproape doi ani.

Ursoaicele nasc între unul și cinci pui, în bârlog, în perioada iernii, urșii devenind independenți de mamă la circa doi ani.

Urșii sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte. În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urși, aceștia trăiesc în pădurile din lanțul carpatic, în zona de deal și munte.

Direcția Silvică Vâlcea din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva administrează, prin intermediul celor 9 ocoale silvice, 93.705 hectare păduri de stat și asigură servicii silvice pentru alte 39.183 de hectare de păduri.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.