Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO MACABRU: O persoană și-a dat foc în zona Sud din Râmnicu Vâlcea

UPDATE

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că este vorba despre un tânăr de 19 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Reamintim că în această dimineață la orele 08.53, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat s- a autoincendiat.

În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor ce au condus la decesul persoanei și stabilirea identității acestuia.

******

Incident șocant în Râmnicu Vâlcea, în zona liceului Economic. O persoană și-a dat foc și a decedat la scurt timp. Pompierii au fost anunțați prin 112, însă nu au reușit să-i salveze viața persoanei respective. Medicul de pe SAJ a constatat decesul.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost informați în această dimineață, prin apel la 112, la ora 08:54, despre faptul că o persoană s-a autoincendiat, în zona Liceului Economic, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Imediat, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă şi o autospecială de intervenție rapidă, din cadrul Gărzii de Intervenție Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță aparținând SAJ, cu medic.
Pompierii militari au acționat de urgență pentru stingerea incendiului.
Din păcate, a fost declarat decesul de către medicul prezent la fața locului.