Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Au refuzat să plătească parcarea în Piața Centrală din Râmnicu Vâlcea și au plătit, până la urmă, 2.500 lei

Luni, 29 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, un grup format din 4 persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea, a încercat să forţeze bariera de la ieşirea din parcarea subterană din cadrul Pieţei Centrale. Cei în cauză, deşi parcaseră o autoutilitară în subteran, au încercat să părăsească parcarea fără să plătească, totodată agresând verbal taxatoarea, angajată a SC Pieţe Prest SA. Având în vedere că în zonă există o cameră de supraveghere, în cel mai scurt timp a intervenit un echipaj al Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului, fiind solicitat şi ajutorul echipajului de Intervenţie Rapidă întrucât exista riscul escaladării conflictului, cei patru devenind foarte agresivi verbal.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcţiei Poliţiei Locale unde au fost identificate şi sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum de 2.500 lei, în baza Legii nr.61/1991, cu modificările şi completările ulterioare.