Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto traficmedia.ro

VESTE BUNĂ de la ANTARES pentru maşinile diesel!

foto traficmedia.roPrima stație de alimentare a autovehiculelor cu gaz natural comprimat (GNCV) din România va fi deschisă la Râmnicu Vâlcea de către Grupul de companii Antares, cu afaceri în distribuția de produse petroliere, transport, turism și imobiliare, controlat de familia Becșenescu. Investiţia s-a ridicat la 3,2 milioane euro, iar Antares intenţionează să creeze o reţea de 14 asemenea staţii, următoarea locație vizată fiind Bucureștiul

Antares Group precizează că staţia este amplasată aproape de drumul european E81 și de o conductă de gaze naturale

„(…) având în vedere că GPL nu poate fi folosit la vehiculele cu motorizare diesel, acest business reprezintă o alternativă viabilă la combustibilii clasici, prin eficientizarea pe care o aduce economia de carburant. Sunt sigur că, în perioada imediat următoare, va fi un interes major al montării pe vehicule, în special pentru transportatorii comerciali, a sistemelor duale cu combustibil mixt, prin injecție de gaz natural în carburantul tradițional, obținându-se o economie considerabilă a costurilor cu combustibilul. Sistemele duale vor putea fi montate în rețeaua noastră de service”, a declarat președintele Antares Group, Dumitru Becșenescu.

Investiţia Antares Group se bazează pe o directivă europeană care stipulează că, până în 2020, toate statele membre trebuie să aibă astfel de stații în rețeaua națională de drumuri, la fiecare 150 de km, relateaza PROFIT.RO.

”Lipsa de apetit pentru investiții în acest domeniu a fost justificată de trei factori: în primul rând, absența unei piețe de desfacere, apoi costurile prea mari, în contextul în care o stație costă aproximativ 500.000 de euro și, nu în ultimul rând, până acum câteva luni, o legislație nedefinită în domeniu”, a mai declarat Becșenescu.