Vâlceanul Iulian Enache, cel care a descoperit tezaurul de monede de argint din comuna Goleşti, a primit o recompensă de 45.000 de lei şi a fost felicitat de premierul Victor Ponta, în cadrul unei ceremonii la Palatul Victoria. „Din fondul special aflat la dispoziţia primului-ministru, am dorit să ofer şi o recompensă materială de 45.000 de lei. Vreau să precizez că nu e vorba de acea prevedere legală care îi va da dreptul domnului Enache, după ce se face evaluarea întregului tezaur, la primirea unei sume procentuale din valoarea totală. Lucrul acesta se va desfăşura conform procedurilor legale. Sper că va folosi aceşti bani ca să descopere alte lucruri importante”, a declarat Victor Ponta.
MAGDA POPESCU
magda.popescu@voceavalcii.ro
„Gestul de normalitate” făcut de vâlceanul nostru a fost apreciat de Victor Ponta, care i-a mulţumit în numele guvernului, apreciind că „normalitatea şi bunul simţ” există în proporţie importantă în România şi trebuie apreciate şi promovate cât mai des „Lucrurile normale încep să ni se pară uimitoare şi trebuie totuşi să le remarcăm. Am vrut, în special, să mulţumesc unei persoane de care am auzit în urmă cu câteva zile, domnul Enache, care a reuşit prin forţe proprii să facă o descoperire importantă. Dar dincolo de asta, a reuşit să se comporte normal, să se comporte conform legii şi bunului-simţ. A anunţat autorităţile statului. În felul acesta, în patrimoniul naţional va intra – înţeleg – cea mai mare descoperire de monede din perioada otomană”, a spus premierul. Iulian Enache, locuitor al comunei vâlcene Goleşti, a descoperit un tezaur constând în peste 55 de kilograme de monede otomane de argint. Descoperirea, considerată remarcabilă de specialişti, constă în 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a „comorii” care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45 la sută din această valoare.
Lasă un comentariu