Acasă Actualitate VÂLCEA, sub COD GALBEN de ploi

VÂLCEA, sub COD GALBEN de ploi

Meteorologii au emis, în urmă cu puțin timp, un COD GALBEN de ploi însemnate, din punct de vedere cantitativ. Mai multe zone din țară urmează să fie afectate de fenomenul meteo. Avertizarea de vreme rea se află în vigoare până luni, 21 noiembrie, ora 10.00.

În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, ploile vor fi bogate din punct de vedere cantitativ. În special în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile își vor face simțită prezența din plin. Se vor înregistra și ploi cu caracter de aversă. Cantitățile de apă vor depăși, în general, 35 de litri pe metrul pătrat.

„Temporar, va ploua și în restul regiunilor. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie”, au mai anunțat meteorologii ANM.

Concret, zonele afectate de ploi, în următoarele ore, sunt: Argeș, Dâmbovița, Ialomița, Teleorman, București, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Buzău, Gorj, Olt, Călărași, Giurgiu și Prahova.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.