Acasă Actualitate VÂLCEA: Service auto amendat cu 8.000 lei și suspendarea temporară a activității

VÂLCEA: Service auto amendat cu 8.000 lei și suspendarea temporară a activității

Pentru preveniriea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu piese auto și service-urilor auto, ieri, 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări în comuna Livezi, județul Vâlcea, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Roman, privind atât legalitatea funcționării unităților tip service auto, cât și legalitatea activităților de comerț cu piețe auto prestate de către comercianții autorizați, prestatorii de servicii de reparații auto.

Verificările au vizat activitatea unei entități economice, persoană juridică, ce are punct de lucru în comuna Livezi, județul Valcea, constatându-se nereguli privind desfășurarea de activități de reparații auto cu mijloace tehnice neomologate, pentru care nu au fost emise autorizările prevăzute de lege.

Astfel, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr.82/2000, privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere precum și de dezmemebrare a vehiculelor scoase din uz, cu amendă în valoare de 8.000 lei și suspendarea temporară a activității până la remedierea deficiențelor constatate.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.