Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Înțepătură MORTALĂ de insectă. O femeie de 50 de ani a murit după ce a intrat în șoc anafilactic

O femeie în vârstă de 50 de ani a murit după ce a fost înţepată de un bondar şi a intrat în şoc anafilactic. În ciuda încercărilor medicilor de a o resuscita, decesul acesteia a fost declarat după câteva minute.

„Persoană aflată în șoc anafilactic în comuna Grădiștea, sat Obislavu, intrată în stare de inconştiență. Intervine o autospecială, cu echipaj format din paramedici, de la G.I. Grădiștea. Intervine, în sprijin, și o ambulanță SAJ de la stația Horezu.
Manevrele de resuscitare au avut rezultat negativ. A fost declarat decesul de către asistentul SAJ” transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.