Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Incendiu provocat de jocul copiilor cu focul!

În data de 09.04.2021, la ora 14.07, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească (adăpost de animale) în comuna Mitrofani. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Până la stingerea flăcărilor, a ars structura din lemn a imobilului pe o suprafață de circa 25 de mp. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în imediata apropiere. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma jocului copiilor cu focul.