Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.bzi.ro

Vâlcea: Cod galben de ploi torențiale și vijelii până luni dimineața

FOTO: www.bzi.roMeteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă până luni dimineață, la ora 6, în 20 de județe.

Potrivit ANM, în regiunile din vestul, sud-vestul şi centrul ţării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat, cu precădere în vestul şi nordul Olteniei, 50 l/mp.

De asemenea, în după-amiaza zilei de duminică, 19 iunie, în Câmpia Română indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai putea atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului. Avertizarea este valabilă pentru județele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.