Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: ANM – avertizări de vreme rea până vineri seara

În această seară intră în vigoare o avertizare de vreme rea valabilă pentru șapte județe, informează Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în intervalul 22 octombrie, ora 21. 00 – 23 octombrie, ora 23.00, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Sibiu va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…60 l/mp.

În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.

Un al doilea cod galben intră în vigoare joi, la ora 23.00 și este valabil până vineri la ora 23.00. Această avertizare vizează 23 de județe din sud și est.

În intervalul menţionat vremea se va răci accentuat în toate regiunile şi va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării.

În toate zonele de munte şi de deal se vor cumula cantităţi de peste 20…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi temporar 50…60 km/h. În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (23/24 octombrie) şi în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge şi pe crestele celorlalte masive montane, informează ANM.