Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un vâlcean a fost ARESTAT după ce a condus cu o alcoolemie de 2,00 grame/litru alcool pur în sânge

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea au pus în aplicare un mandat de arestare, emis de judecătoria Horezu, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Costeşti, l-au depistat pe J.P., de 49 de ani, din comuna Costeşti, care a fost condamnat prin decizia Curţii de Apel Piteşti, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, în stare de recidivă.

În fapt, bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii rutieri la data de 9 decembrie 2016, în jurul orei 18:30, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 646A, pe raza comunei Costeşti, având o alcoolemie de 2,00 grame/litru alcool pur în sânge, în condiţiile în care era în recidivă, fapt confirmat prin sentinţa civilă nr. 204/2011, emisă de Judecătoria Horezu pentru o faptă asemănătoare.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mioveni.