Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un asteroid urias ar putea să lovească Terra în 2048

O echipă de astronomi ucraineni au descoperit un asteroid uriaş care se indreapta spre Terra. Asteroidul cu un diametru de 396 de metri ar putea să lovească planeta noastră cu o forţă echivalentă cu aceea degajată de 2.500 de bombe nucleare si asta se poate intampla in anul 2048. Specialiştii de la Observatorul astronomic din Crimeea au descoperit acest asteroid la inceputul acestei luni, iar comunitatea ştiinţifică a anunţat că acest corp ceresc este unul dintre cei mai periculoşi doi asteroizi descoperiţi vreodată. Impactul cu un astfel de asteroid a putea distruge o suprafaţă de peste 260.000 de kilometri pătraţi şi ar putea schimba clima de pe Terra pentru mulţi ani.

Efectele pe care le-ar avea impactul cu asteroidul vor fi catastrofale, mai ales dacă uriasul corp ceresc va cădea într-o zonă populată. Totuşi, acest asteroid este mult mai mic decât corpul ceresc care a lovit Pământul şi a cauzat dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani. Cercetătorii au estimat că acel asteroid avea un diametru de 9,6 kilometri. Asteroidul descoperit de ucrainieni are un diametru de 128 de metri si exista o probabilitate de 1 la 2.700 de a se ciocni cu planeta noastră în anul 2048.