Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trimis în judecată după ce a încercat să mituiască un poliţist de la Rutieră

INFRACŢIUNE. Cosmin Ion Ciulică a fost prins beat criţă la volan şi cu permisul suspendat, el încercând să scape de un dosar penal mituind un poliţist. Ofiţerii anticorupţie i-au făcut însă flagrant şi l-au reţinut. Zilele trecute, tânărul Ciulică a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

La începutul lunii martie a acestui an, un tânăr de 30 de ani a fost arestat pe loc de poliţiştii anti-corupţie din Vâlcea după ce a încercat să mituiască un agent rutier. Cunoscut ca hacker în oraş, Cosmin Ion Ciulică a fost prins beat criţă la volan şi cu permisul suspendat. Pentru a scăpa de pedeapsă, el a încercat să-l mituiască pe poliţistul rutier ce l-a oprit în trafic. Numai că, agentul de poliţie i-a anunţat imediat pe ofiţerii anticorupţie, care au făcut flagrantul şi l-au ridicat pe şoferul penal. Atunci, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-l trimită după gratii pe Ciulică, însă judecătorii Curţii de Apel Piteşti nu au fost de acord cu acest lucru şi au revocat decizia, hotărând doar ca tânărului să-i fie interzisă părăsirea localităţii pentru 30 de zile.

Acum însă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Cosmin Ion Ciulică pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. „Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, la data de 28.02.2013, inculpatul fiind depistat în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat pentru a nu i se întocmi un nou dosar penal care să îi agraveze situaţia, a fost surprins în flagrant în timp ce oferea agenţilor de poliţie care constatau faptele suma de 1.000 de euro, sumă pe care a şi remis-o efectiv în  biroul lucrătorilor de poliţie” – se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Vâlcea.

ANTONIA RADU