Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TRAGEDIE. Mr. Ionuţ Cristian Băcănaru, de la ISU Vâlcea, va stinge ”focul” de dincolo de Stix

“Aşa cum am mai afirmat, suntem permanent alături de cetățeni și, de multe ori, uitam de noi. Acest lucru se confirmă, din nefericire, și astăzi, cand a plecat în lumea celor drepți colegul nostru mr. Băcănaru Ionuț Cristian – împuternicit șef centru operațional județean (40 de ani și 9 luni). Dumnezeu să-l odihnească în pace!” , este mesajul plin de durere transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Maiorul Ionuţ Cristian Băcănaru şi-a pierdut viaţa duminică, 9 decembrie 2018, după un stop cardiac suferit sâmbătă. În momentul în care a suferit stopul cardiac, mr. Ionuţ Cristian Băcănaru se afla în judeţul Olt, la el acasă, de unde a fost luat de o ambulanţă SMURD, ulterior acesta fiind transportat la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic. 

Înmormântarea va avea loc miercuri, 12 decembrie a.c., ora 12:00, la Cimitirul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea.

Condoleanțe familiei!