Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TRAGEDIE. Bărbat de 42 de ani, MORT după ce a fost prins sub un mal de pământ. Un altul, de 31 de ani, este grav rănit (FOTO)

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Băile Olănești au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Păușești Măglași s-ar fi surpat un mal de pământ peste 2 persoane.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, cele 2 persoane, un bărbat de 31 de ani, din județul Iași, respectiv altul de 42 de ani, din județul Neamț, în timp ce efectuau lucrări în vederea extinderii rețelei de gaz, ar fi fost surprinse de un mal de pământ care ar fi căzut peste acestea.

În urma activităților desfășurate, s-a reușit scoaterea celor 2 persoane, însă bărbatul de 42 de ani nu a mai putut fi salvat fiind declarat decesul acestuia de către echipajul medical aflat la fața locului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Celălalt bărbat a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.