Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trafic feroviar oprit în VÂLCEA

Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 201 Râmnicu Vâlcea – Piatra-Olt este oprită în zona localităţii vâlcene Govora, după ce locomotiva unui tren s-a defectat, două trenuri fiind oprite în staţii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 201 Râmnicu Vâlcea – Piatra-Olt este momentan oprită în zona localităţii vâlcene Govora, după ce locomotiva trenului Regio 2071 (pe relaţia Râmnicu Vâlcea – Piatra-Olt) s-a defectat în linie curentă”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Din acest motiv, două trenuri, respectiv Regio 2074 Lotru – Piatra-Olt şi Regio 2457 Băbeni – Călimăneşti, sunt oprite în staţii.