Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Televiziunile ruse au dezvăluit date despre o armă secretă

Două televiziuni ruse, NTV şi Pervy Kanal, au difuzat imagini cu un sistem de torpile cu încărcătură nucleară, fără să știe că au dezvăluit informații despre o armă secretă, care se află în faza de experimentare și care încă nu a intrat în dotarea armatei.

„Unele date secrete au fost filmate, motiv pentru care aceste imagini au fost ulterior suprimate de pe site-urile televiziunilor”, a declarat în fața presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În imaginile difuzate de cele două televiziuni se arată un responsabil militar rus în timp ce răsfoiește un document ce conține desene și descrieri tehnice ale noului sistem de torpile cu încărcătură nucleară, denumit Status-6. Conform documentului ce a putut fi astfel vizualizat prin mărirea imaginii, aceste torpile, amplasate pe submarine, pot „contamina zone întinse care devin inutilizabile pentru orice activitate militară, agricolă sau economică pentru o perioadă îndelungată”.

Imaginile au fost filmate în timpul unei reuniuni pe care președintele Vladimir Putin a avut-o cu responsabili militari în stațiunea Soci de pe țărmul Mării Negre.