Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicatul Hidroconstrucţia, desfiinţat de două ori de directorul societăţii

ALERGIE. Se pare că sindicaliştii au intrat cu adevărat în vizorul Puterii portocalii. Tot mai mulţi directori de deconcentrate sau societăţi cu capital de stat îşi ameninţă angajaţii cu disponibilizarea dacă mai participă la manifestaţiile organizate de liderii de sindicat. În unele unităţi, directorimea a început să desfiinţeze sindicatele după bunul plac.Semnalul a fost lansat de nimeni altul decât prefectul judeţului, democrat-liberalul Petre Ungureanu, care l-a dat afară pe liderul sindicatului din Prefectură, deşi acesta era apărat de lege. Marian Mirea, directorul Hidrocontrucţia SA – Sucursala Olt Superior – Râmnicu Vâlcea, este alergic la sindicalişti. Până în prezent, Mirea a desfiinţat, prin presiuni, de două ori sindicatul angajaţilor din subordine. Ultima încercare a fost făcută luna trecută. Aurel Popescu, liderul Cartel Alfa, filiala Vâlcea, susţine că directorul sucursalei nu are niciun drept să se amestece în organizarea, înfiinţarea, desfiinţarea sindicatului sau înlocuirea liderului.  ,,Săptămâna trecută, am aflat, pe surse, că directorul Hidroconstrucţia a desfiinţat din nou sindicatul. Este a doua oară când face acest lucru, deşi legea specifică foarte clar paşii care se fac în desfiinţarea unui sindicat. Un sindicat nu se desfiinţează aşa la comanda unui om, sunt nişte paşi, iar ultimul este în instanţă. I-a ameninţat că dacă nu ies din sindicat îi dă afară. Este ceva cumplit. Nu am ajuns să fim slugă la dârloagă, chiar aşa, avem nişte drepturi. Realitatea e că tot ce ne-am propus am câştigat în instanţă. Şi de câte ori mişcarea sindicală prinde putere, Puterea încearcă pe diferite căi  să ne compromită sau să ne pună piedici. Timp de 20 de ani ne-au umilit toţi, am îndurat tot, şi au ajuns toate gunoaiele la suprafaţă. Au distrus tot, au vândut totul pe doi lei şi comisioane grase, au păpat toţi banii şi acum, mai nou, ne-au îndatorat şi copiii şi nepoţii, le-au amanetat viitorul ”, a declarat liderul Cartel Alfa.

DANA NEDESCU