Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatul a respins indexarea alocaţiei pentru copii

Senatului a respins, luni, 18 noiembrie a.c., propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care vizează indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocaţii.

Propunerea legislativă a primit 79 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 17 abţineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organică.

În 12 noiembrie, când senatorii din Comisia de muncă au discutat propunerea legislativă, preşedintele Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, Liviu Pop (PSD), estima că, în cazul adoptării acestei iniţiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani şi 7-8 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani.