Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SCANDALUL BURSELOR ȘCOLARE CONTINUĂ: Primarul Mircia Gutău publică răspunsul primit de la ANAF

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a transmis miercuri, 15 ianuarie 2020, către Ministerul Finanţelor Publice, solicitarea de alocare a sumei de 1.000.000 de lei pentru asigurarea de burse şcolare pentru semestrul II al anului şcolar curent şi pentru semestrul I al anului şcolar 2020 – 2021, demers bazat pe prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Aceşti bani urmează să se adauge alocării financiare locale – ce va fi stabilită odată cu aprobarea bugetului municipiului estimată pentru luna februarie – şi vor asigura bursele elevilor care îndeplinesc criteriile stabilite prin Ordinul nr. 5576/2001 şi învaţă la şcoli şi licee din Râmnic.
În urmă cu puțin timp, primarul Mircia Gutău a publicat pe rețelele de socializare adresa primită de la ANAF în legătură cu alocările bugetare pentru bursele elevilor. În răspunsul primit se arată că nu au fost alocate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale, iar AJFP Vâlcea nu dispune de sume în rezervă nerepartizate unităților administrativ teritoriale din județul Vâlcea pentru anul 2020.

”În primele zile ale acestui an am cerut în scris Ministerului de Finanțe bani pentru bursele elevilor din Râmnicu Vâlcea. Conform Legii, aceste burse se acordă din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si complementar, din sume de la bugetul local. Iată ce răspuns am primit”, postează Mircia Gutău, alăturând și imaginea doveditoare.

Amintinm că în baza HCL nr. 354/2019, 503 elevi au beneficiat de burse pe primul semestru al acestui an şcolar, dintre care 22 – de burse de performanţă, 153 – de burse de merit şi 328 – de burse de ajutor social, sursa de finanţare fiind exclusiv bugetul local al municipiului.