Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢETA ZILEI: Crap la cuptor în sos de vin şi cartofi natur

Ce vă trebuie? Evident că 1 kg de crap, sare, piper măcinat şi boabe, 1-2 foi dafin, 50 ml ulei de măsline, 400 ml vin alb demidulce, 4 căţei usturoi, 2 lămâi, cartofi natur pentru garnitură, pătrunjel.

Cum se prepară? Reţeta este una simplă. În primul rând se curăţă peştele, se spală bine, iar mai apoi se crestează de 3-4 ori pe ambele părţi. Se presară bine cu sare, mai ales în crestături, se pun boabele de piper, dar şi piperul măcinat şi foile de dafin măcinate. După aceea, crapul se unge cu uleiul de măsline, se acoperă cu felii de lămâie şi se lasă aproximativ o oră la frigider. În tot acest timp se poate prepara garnitura, adică cartofii natur. Cartofii, după ce se curăţă, se pun să fiarbă ca pentru piure, se adaugă sare după gust şi se lasă la foc mic.

Revenind la peşte, după ora aşteptată, se toarnă vinul peste crap, vinul fiind amestecat anterior cu puţină apă şi sare, iar apoi totul se bagă în cuptor. Se mai stropeşte peştele din când în când cu sosul din tavă, iar după ce s-a rumenit se serveşte cu garnitură de cartofi natur şi se ornează cu felii de lămâie şi frunze de pătrunjel.

Poftă bună!