Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE ÎN VÂLCEA pentru respectarea măsurilor COVID-19

În perioada 26-28 iunie a.c., polițiștii au desfășurat o acțiune de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.55/2020.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au acționat în sistem integrat, pe raza municipiului, pentru verificarea respectării măsurilor de protecției sanitară dispuse pe perioada stării de alertă, în vederea prevenirii răspândirii noului timp de coronavirus.

Pe parcursul acțiunii derulate au fost efectuate controale de specialitate pentru verificarea respectărilor normelor legale la 38 de unități economice, terase, baruri în aer liber, ștranduri. De asemenea, au fost efectuate verificări și în mijloacele de transport în comun.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni conform Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de peste 14.000 lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea și lucrătorii Poliției Locale Râmnicu Vâlcea.

Acțiunile de genul vor continua și în perioada următoare.