Acasă Actualitate RÂMNICU VALCEA: Incendiu în incinta societății VILMAR

RÂMNICU VALCEA: Incendiu în incinta societății VILMAR

foto: Facebook Pompierii Romani

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați în această dimineață, la ora 06.13, pentru stingerea unui incendiu declanșat la un utilaj tehnologic (ciocan pneumatic), din interiorul societății comerciale VILMAR, de pe platforma chimică Râmnicu Vâlcea.

La sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul se manifesta la elementele combustibile ale instalației de alimentare cu energie electrică. Pentru lichidarea incendiului, au acționat două echipaje de pompieri militari, plus personalul de pe locul de muncă. Pentru înlăturarea pericolului propagării incendiului, s-a luat măsura întreruperii alimentării cu gaz metan, precum și a alimentării cu energie electrică.

După aproape o oră de la anunțarea evenimentului, incendiul a fost stins în fază incipientă, înainte ca flăcările să se propage la utilajele din interiorul secției. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.